Podul Traian

Podul Traian

Podul Traian

Podul Traian este un pod din municipiul Arad, care transversează râul Mureș și asigură legătura atât pentru trafic rutier cât și pentru tramvaie între Calea Timișoarei, cartierul Aradul Nou și Calea Romanilor, zona Boul Roșu.

La prima vedere, par trei poduri suspendate unul după celălalt. Este doar o impresie, datorată formelor curbe ale unui sistem clasic de grinzi cu zăbrele cu articulații de tip Gerber. Podul are trei deschideri: cea centrală de 85,30m și două marginale egale de 50,05 m. Lungimea totală a podului de 185,10 m acoperă distanța dintre digurile ce mărginesc albia râului Mureș. Tablierele cu console acoperă deschiderile marginale ale podului și au console de 20,00 m lungime, în deschiderea centrală. Lățimea părții carosabile, compusă din două benzi de circulație, câte una pe fiecare sens, este de 8,05 m. Lățimea podului (interax grinzi principale) este de 9,8 m. Pe latura exterioară a grinzilor principale, sunt suspendate trotuare cu o lățime circulabilă de 1,5 m fiecare.

Planul acestui pod a fost conceput de inginerul Robert Toth din Reșița[2] și a fost construit în perioada 1910 – 1913 (tablierele fiind uzinate la Reșița în cadrul Fabricii de Poduri – Kaiserliche und Königliche Privilegierte Österreichische Staatseisenbahngesellschafft – St.E.G. între anii 1910-1912) și constituie o lucrare de referință pentru perioada în care s-a executat, iar actualmente făcând parte din patrimoniul arhitectural al orașului, constituindu-se ca un simbol al acestuia.

Reabilitarea podului la 100 de ani de la construire

La 25 iunie 2010, Podul Traian a fost închis complet circulației rutiere, pietonale și tramvaielor, deoarece prezenta degradări importante provocate de coroziune și oboseala materialului, ce se manifestă prin fisuri în structura metalică. Infrastructura prezenta fisuri și crăpături în structura de beton și trebuia examinată în profunzime și asigurată împotriva lăsărilor.

Lucrările incluse în proiect constau în reabilitarea întregii suprastructuri metalice, refacerea ornamentelor de pe portal, a stâlpilor și corpurilor de iluminat și reabilitarea căii de rulare pentru autovehicule și a liniilor de tramvai.[4]

Lucrările au fost finalizate pe etape, la 23 decembrie 2011 s-a reluat circulația autovehiculelor iar la 24 martie 2012 s-a reluat și circulația tramvaielor.

Palatul Bohus

Palatul Bohus

Str. Vasile Goldiș nr. 1-3

Arhitect: Szántay Lajos
Anul construcției: 1913
Stil: Secesion

Palatul Bohus

Palatul Bohus

A fost comandat de baronul Bohus. Palatul este opera arhitectului Szántay Lajos, dat în folosinţă în anul 1913

Edificiu de mari dimensiuni, desfăşurându-se pe B-dul Revoluţiei, str. Vasile Goldiş, şi str. Românului, este un P+3, parţial mansardat, adăposteşte magazine, sedii bancare, astăzi ale băncii Raiffeisen, apartamente şi o sală de cinematograf, prima sală de acest fel construită în Arad. Ceea ce atrage atenţia asupra acestui edificiu, în afară de marea sa dimensiune, sunt registrele sale luminos construite cu o mare alternanţă  a deschiderilor care, deşi dreprtunghiulare, capătă forme variate în funcţie de ancadramentele profilate din tencuială*.

Faţada, la nivelul parterului, prezintă o combinaţie între cristalele geamurilor, travertin şi ornamente din alamă.

Soluţia aleasă pentru a construi un asemenea palat, fără perspectiva de a putea privi întreaga splendoare a faţadei îl dezavantajează. În perioada interbelică la parter, cu intrarea de colţ, a funcţionat cea mai importantă bancă arădeană, „Banca Românească”. A fost banca comercială care a susţinut industria locală, deţinând acţiuni ale principalelor fabrici. Balconul pe colţ, la etajul II păstrează şi astăzi numele , BANCA ROMÂNEASCĂ , pe toată suprafaţa.

Pe latura, str, Vasile Goldiş, şi-a avut atelierul cel mai celebru croitor, Mănase Ghinga, renumit şi prin colaborarea cu pictorul Sever Frenţiu. Creaţiile sale au cules nenumărate premii naţionale şi internaţionale în domeniul confecţiilor pentru bărbaţi. Modelele unicat şi cele confecţionate după desenele pictorului Frenţiu se găsesc păstrate în Muzeul Judeţean. Atelierul a funcţionat din 1955 până la ieşirea la pensie, fiind încadrat la ARTEX, cooperativa de croitorie. În ultima etapă a condus Casa de Modă VENUS. Succesul său a fost constant şi i-a însoţit întreaga activitate. A avut un principiu, o cutumă, care suna astfel: „Nu se poate şi aşa. Se poate numai aşa”. Indirect şi-a obligat colaboratorii, ca tot ce fac, să facă bine. Pe str. Vasile Goldiş, unde-şi avea atelierul, s-au perindat, printre alţii, Ilie Năstase, Nicu Constantin, Ştefan Bănică, Dan Spătaru, şi mai toate personalităţile locale. Şi astăzi acolo există o croitorie**.

Un asemenea palat era asigurat la cea mai renumită societate a vremii – DACIA ROMANIA –    Societate de asigurări. Tabla cu asigurarea originală se găseşte deasupra intrării de pe str. Românul.

Vorbeam mai sus despre mansardele proiectate de arhitectul Szántay. Există şi astăzi două, ocupate , prima de către familia de pictori Mihai Takács şi cealaltă, fostul atelier de pictură aparţinând lui Sever Frenţiu, astăzi în proprietatea pictoriţei Maria Tamaş.

Astăzi situaţia edificiului este critică, clădire clasificată, monument istoric, fiind neglijată de proprietari, dar şi de câtre nivelele organizatorice locale, Primărie şi instituţii ale statului. Parterul, acolo unde funcţiona sala de cinematograf FORUM , elegantă, cu acustică perfectă, cu anticamera , holul, abundent decorat, astăzi în ruină, cu plăci de placaj în locul cristalelor sparte, burlane lipsă, apa de ploaie care se prelinge pe pereţi, cu porţiunea de faţadă, în starea cea mai proastă. Iar dacă uneori ne scandalizăm când un proprietar de apartament, pensionar, dintr-o casă clasificată, nu–şi îngrijeşte faţada, poate din lipsa banilor; în cazul cinematografului FORUM, trecut la naţionalizare în proprietatea  Întreprinderii Cinematografice Române, iată, un caz de vinovăţie penală. Cine trage la răspundere o întreprindere a statului?

Lifturile au fost scoase din funcţiune, iar instalaţiile cu utilităţile (apa, căldura, canalizarea) sunt defecte, apa de 1,5 m adâncime, staţionează în subsolul edificiului de luni de zile. Se distruge palatul Bohus sub ochii noştri.

Cele semnalate de Asociaţia Pro Urbe Arad, referitor la dezastrul din palatul Bohus, le ataşăm ca un semnal de alarmă, în speranţa ca cei plătiţi să intervină să-şi facă datoria.

* Date preluate din volumul  „ARAD – patrimoniul cultural construit”. Autori Lanevschi Gheorghe şi Ujj János. Editura BRUMAR Timișoara

** FIVE O’OCKLOC LA RADIO ARAD , autor Bujor Buda, vol. II, Ed. Mirador, anul 2003.

Aradul Din antichitate până în secolul al XI-lea

1400649_748086685217871_1424905002_o O expediție vânătorească, al unui grup de Homo sapiens venind dinspre Munții Zărandului, oferă primele dovezi arheologice, vechi de aproximativ 40.000 de ani, a prezenței omului pe meleagurile Aradului.

Prezența civilizației pre-indo-europene apare odată cu înființarea primei așezări pe malul nordic al râului Mureș, în mileniul al V-lea î.Hr., iar extinderea așezărilor omenești pe malul stâng al Mureșului apare în mileniul al IV-lea î.Hr.

În mileniul al III-lea î.Hr. așezări prospere apar pe ambele maluri, cât și pe insulele râului aparținând unei civilizații indo-europene din Epoca Bronzului, care a atins culmea evoluției în jurul anului 1000 î.Hr. Evenimente violente, certificate de descoperirile arheologice din centrul orașului o dată cu săpăturile efectuate pentru fundațiile hotelului Astoria, au pus capăt acestor așezări omenești.

Primele așezări dacice apar în mileniul I î.Hr. În secolul al V-lea un grup de sciți se așază în regiune, dar au fost asimilați de către daci. Valea Mureșului a fost în această perioadă una dintre porțile de intrare ale invaziilor celtice în Transilvania. Iar între secolele al IV-lea și al III-lea, celții prind rădăcini pe amândouă maluri ale Mureșului, în vecinătatea așezările dacice existente. Coexistența lor, nelipsită de evenimente violente, a durat aproximativ două secole, sfârșind cu asimilarea celților de către dacii majoritari.

Așezarea dacică aflată în sudul Micalăcii a fost cucerită de trupele romane în anii 101102. Pe durata celui de-al doilea război dacic (105106), Traian a cucerit teritorii la nord de Mureș, făcându-le parte din Provincia Dacia. În zona Aradului Nou, armata romană a construit un fort care a găzduit Legiunea a IV-a Flavia Felix. Împăratul Hadrian (117-138) a cedat teritoriile estice ale provinciei sarmațiilor și dacilor liberi, dar trupele romane au continuat supravegherea drumului comercial și militar de-a lungul Mureșului, drum care asigura comunicarea între provincia Dacia și provincia Panonia.

În perioada dintre secolele al II-lea și al IV-lea așezări dacice și sarmite sunt prezente în zona orașului de astăzi, având relații comerciale intense cu lumea romană. În perioada de anarhie din Imperiului Roman, de la mijlocul secolului al III-lea, locuitori ai provincie au emigrat în lumea barbară și au întemeiat așezări precum cele descoperite la Ceala, Horia sau Vladimirescu, în Pădurea vrăbiilor. După retragerea romanilor din Dacia comunitățiile din jurul Aradului, deși au fost pe perioade scurte sub dominațiile gotice, hunice, gepizilor și a avariilor, au menținut relațiile cu provincile romane situate în dreapta Dunării.

Primele dovezi ale asimilării elementelor slavice de către proto-români apar odată cu secolul al IV-lea, considerat punctul final de formare al poporului român

Așezările datate în cea de-a doua jumătate al primului mileniului au fost concentrate în partea de nord a Mureșului, printre acestea aflându-se cea de la VladimirescuSchanzen, datată în perioda secolele al VIII-lea și al IX-lea, conform examinărilor din timpul descoperirilor arheologice.

În secolul al X-lea, maghiarii au început expansiunea lor în Transilvania, una dintre principalele căi de acces fiind valea Mureșului. Acest moment istoric fiind confirmat de descoperirea arheologică a mormântului unui luptător maghiar la Pădurea Ceala. Românii aflați în subordinea lui Glad, sub amenințarea invaziilor ungare au construit o cetate de pământ la VladimirescuSchanzen. Luptătorii unguri cucerind și distrugând c

Despre Arad

Bulevardul Revolutiei

Anul 1068 este anul cand Aradul este pentru prima data consemnat in documente.

Vechea cetate dacica era parte din statul lui Burebista si implicit din regatul lui Decebal datand din secolul IV i.H.si trecand dupa 106 d.H. sub ocupatie romana. Regatul ungar isi intinde dominatia asupra Aradului in sec. al XI-lea, acesta fiind atestat ca oras in anul 1329. Otomanii au cucerit orasul in 1552, singura sa perioada de independenta a fost in timpul lui Mihai Viteazul (1595-1615).

In 1687 Aradul este cucerit de Imperiul Habsburgic. In 1834 Aradul isi castiga independenta, intre anii 1867-1918 fiind parte integranta din Imperiul Austro-Ungar. Aradul a intrat sub administratie romaneasca in 17 mai 1918 odata cu patrunderea corpului 6 vanatori al armatei romane in oras. Istoricul roman Nicolae Iorga compara orasulArad cu Viena in timpul calatoriei sale de documentare din 1906, aceasta fiind o dovada a infloririi sale economice. In 1870 Aradul era cel mai populat oras al Transilvanei avand o populatie de peste 32.000 de locuitori.

Ca urmare a infloririi economice au aparut obiective importante ca :fabrica de confectii (1867), fabrica de gaz (1868), fabrica de caramida si tigla (1869) si fabrica de mobila (1878). Fabrica de mobila infiintata in 1890 de Laurentiu si Lengyel a devenit cu 1910 una din cele mai vestite fabrici din Europa. Fabrica de locomotive si vagoane Ioan Weitzer au fost infiintate in anul 1892, iar uzina Marta infiintata in acelasi an producea in 1909 motoare de masini.Intreprinderea de Vagoane Astra a urmarit in zilele noastre fuziunea acestora fabricand de asemenea avioane.

Fabrica de tricotaje numita azi Tricoul Rosu a fost construita in 1918. In acea perioada Transporturile au inflorit si ele. Aradul a fost in plina ascensiune dupa Marea Unire plasandu-se pe locul al patrulea in Romania in 1937, avand peste 4.000 de firme inregistrate la Camera de Comert. In 1949 a fost infiintata uzina Aris prin fuziunea a sase fabrici. Noi ramuri industriale s-au dezvoltat odata cu structuri aferente ca: fabrica de jucarii (1959), fabrica de ceasuri (1960) si combinatul chimic (1971).